Uneori, când visez......
Lucian Dragoș-Bogdan
Biografie:
M-am născut pe 16 iulie 1975 în Alba Iulia, Alba. Încă de mic am fost
pasionat de desen şi, la şase ani, am realizat prima mea bandă desenată,
pe care am ortografiat-o Fîăt Frumos şi a beneficiat de o copertă făcută de tata, care era inginer proiectant.
La începutul anului 1986, o vecină m-a întrebat de ce nu încerc să
scriu. M-am străduit să transpun BD-ul la care lucra atunci într-un
roman, dar n-am dus la bun sfârşit sarcina. Totuşi, în 1987, am scris
povestirea Triunghiul Bermudelor, pe care am trimis-o la
concursul de proză SF organizat de Almanahul copiilor. În iarna anului
următor, povestirea avea să fie menţionată la Poşta redacţiei, iar eu am
luat asta ca pe o încurajare.Am continuat să scriu sporadic povestiri şi, la finalul anului 1988, m-am apucat să fac o revistă proprie, Galacticus, care conţinea povestiri, benzi desenate şi articole ştiinţifice. Revista a ajuns până la numărul 24, în ultimele numere reuşind să-l cooptez şi pe fratele meu.
În primăvara anului 1990 am ajuns la concluzia că n-am talent la scris şi am decis să renunţ la această îndeletnicire.
Hotărârea m-a ţinut până la finalul verii, când povestirea Fly-game sau cine l-a ucis pe G.P. Trott a lui Duşan Baiski m-a impresionat atât de mult, încât am scris Experimentul. În 1991, această povestire, o versiune revizuită a Triunghiului Bermudelor şi încă două povestiri aveau să intre în topurile concursului Best din cadrul emisiunii Start spre extraordinar a postului de radio România Tineret. În 1991, cu sprijinul mamei mele, am publicat Triunghiul Bermudelor în nr. 17 al ziarului local Alba Forum. Dacă acesta a fost motivul pentru care ziarul n-a mai apărut ulterior, este încă un mister neelucidat. Tot atunci, după ani şi ani de ascultat Beatles, Queen şi Pink Floyd, am decis că m-am îndrăgostit de muzica rock.
Uneori, când visez....
20 noiembrie 2015
Editura Tritonic
226 pag.
Introducere:
În primăvarea anului 2015, editorul
Bogdan Hrib a început să tatoneze terenul, pentru a vedea dacă eram
dispus să scriu un roman de dragoste. Dacă aventura pe tărâmul poliţist
mă dusese în afara zonei mele de confort, aceasta se găsea la sute de
leghe depărtare. Am promis, totuşi, să mă mai gândesc – mai mult din
cauză că nu-mi era clar în ce direcţie aveam să merg mai departe.
Editura Tritonic tocmai anunţase că nu mai dorea să publice SF, aventura
dinspre manuscris spre tipar a Omului-fluture era plină de
suspans, alternativele prezentau mari semne de incertitudine, iar
romanul meu poliţist nu beneficiase de prea multe ecouri (aveau să apară
abia la un an de la publicare).
Atât asta, cât şi insistenţele şi
încurajările soţiei m-au determinat, în cele din urmă, să accept
provocarea. Tot soţia mi-a furnizat ideea de pornire a cărţii, dar, după
ce am scris patru capitole, am fost pe punctul să renunţ. Nu simţeam
personajul, nu intram în poveste – şi asta în ciuda faptului că-mi
lansasem câte provocări, cum era cea de a relata acţiunea prin prisma
unui protagonist feminin, sau de a plasa evenimentele în Indonezia,
lucru care mă obliga să mă documentez. A fost o perioadă foarte
neplăcută, dar am decis să scot din tolbă (aproape) tot arsenalul de
trucuri pe care-l cunoşteam în ceea ce priveşte scrisul şi să-i mai
acord o şansă. Spun „aproape”, pentru că este un artificiu la care am
refuzat să apelez, încercând să văd dacă pot da substanţă unui roman de
dragoste fără el. Este vorba, desigur, despre sex.
Recenzie:
Pot să mă laud?Pot, pot, de ce?Am găsit un autor ce îmi place din ce în ce mai mult, ce mă surprinde din ce în ce mai mult.Dacă prima carte citită de la acest autor "Pânza de păianjen" m-a surprins și mi-a plăcut foarte mult același lucru îl pot spune și despre acestă carte.
Mi-a plăcut povestea în sine, dar și învățăturile din această carte atât despre noi oamenii și lumea în care trăim, cât și despre Indonezia.
Am aflat multe lucruri interesante despre gândirea oamenilor de acolo în legătură cu o femeie ce în curând devine mamă, dar fiind fără soț aceasta este judecată destul de aspru, iar occidentali văd lumea indonezilor ceva, cu mult în urma lor prin simplul fapt că cei dintâi nu consumă alcool și nu mănâncă carne de porc.
Prin ce trece o studentă foarte bună și apreciată de profesori după ce află că este însărcinată, câte întorsături de situație, câte vieți schimbate printr-o simplă decizie primită, câte vieți distruse din cauza banilor ce sunt foarte importanți în ziua de astăzi.
Personajul Melati m-a facut să trăiesc, să trec prin ce trece și ea m-a făcut să mă gândesc de 2 ori înainte să iau o decizie, să văd cum arată o femei puternică ce nu renunță la copilul nenăscut, doar pentru a rămâne lângă un bărbat indecis ce înainte să afle de sarcină se lauda că vrea o familie mare, iar atunci când află la nici 2 minute se întoare la 180 de grade propunându-i să avorteze...
Profesorul van Rijn încearcă să o ajute pe Melati, dar ajunge să încurce totul și aceasta ajunge pe stăzi, totuși tot el este cel ce îi oferă un loc unde să doarmă și un așa zis job.Ce face Melati, ce alege?Voi ce ați face în locul ei?
Am zis să nu vă țin pe jar, da Melati acceptă mai greu propunerea, dar aceasta este benefică în stadiul în care se află.Găsirea unei slujbe este un lucru imposibil fiind însărcinată, cine te primește așa știind că după câteva luni vei pleca.Ajunge să dea meditați, dar banii primiți sunt foarte puțini.Se împrietenește cu Laami, iar de aici lucrurile se schimbă puțin, pentru că Melati află lucruri noi despre profesor(Vincent), printe care, că acesta are o soție și un fiu adoptiv ehhee lucrurile devin și mai "încinse", odată cu apariția soției și a fiului acestora....
Cartea are un final minunat ce l-am dedus pe parcurs, totusi eram curioasă de alte detalii și decizii pe care Melati le va lua.
Vă invit cu drag să o citiți merită din plin, este o carte ușor de citit, dar delicioasă!
Cartea primește de la mine:
More addition
