vineri, 7 iunie 2019

Să o cunoaștem mai bine pe autoarea cărții "Dincolo de cuvinte"





                                             Dincolo de cuvinte
                                                                                


Mara Enache




      Mai jos aveți ocazia să o cunoașteți pe Mara Enache, autoarea cărții "Dincolo de cuvinte", știu că v-am povestit în alt articol pe blog despre cartea dânsei de poezii, și mai știu că v-am stârnit curiozitatea așa că am zis să avem ocazia împreună să descoperim mai bine și omul din spatele cărți.





1. Ce consideri că trebuie să știm despre tine?
     R: Sunt o persoană ambițioasă, hotărâtă, cu concepții bine definite și rareori îmi schimb deciziile pe care le-am luat deja.

2. Actul artistic a fost comparat de mulți autori cu dezbrăcatul în public. Ai simțit vreodată că ți-ai oferit sufletul gol, pe tavă, în fața cititorilor. Cum faci față acestei vulnerabilități?
    R:Fiecare om are o doză de romantism, frumusețe și puritate. Eu mi-am comprimat întreaga viață într-un volum care se poate citi în câteva minute, așadar, sufletul îmi este în palma cititorului. Dacă poeziile mele transmit ceva, atunci pot doar să mulțumesc celor care au rezonat împreună cu mine.

3. Un ego uriaș ajută sau împiedică un scriitor?
  R:Oamenii își fac propriile alegeri dorind să lase un semn în urma lor. Un ego uriaș îți dă încredere și te propulsează, dar poate fi dăunător dacă nu poți accepta critica sau sfaturile altora.

4. De ce ați ales să vă exprimați sentimentele prin poezie și nu printr-un roman?
  R:Totul a început din clasele primare. Pe atunci nu aveam cunoștințe de istorie a literaturii, dar sensibilitatea lui Alecsandri m-a atras și m-a determinat să scriu poezie.
         Citesc tot ce se poate citi. Eminescu, Bacovia, Labiș, Coșbuc, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana, Magda Isanos... Anii au trecut dar Alecsandri m-a cucerit iremediabil.Versurile mele sunt o acumulare de gânduri și trăiri pe care le las să ajungă la cititori. Doar așa pot comunica mai bine, prin poezie, pentru că o trăiesc atunci când o scriu.

5. Cât research faci și cât timp te pregătești pentru a scrie o carte?
   R:Nu mă documentez prea mult, în poezie trebuie să fii spontan și să ai inspirație. Când vin ideile le scrii, dacă amâni nu mai ai ce scrie.

6. Ai ascuns indicii sau secrete în opera ta, despre care doar puțini oameni știu?
   R:Sunt o carte deschisă, am încercat întotdeauna, prin cuvinte, să pansez răni și să transmit sentimente. De cele mai multe ori cititorul se regăsește în ele și poate descifra mai mult decât mine, descoperind alte sensuri.

7. Ce îți place cel mai tare la cartea ta? Care este partea ta preferată sau citatul de care ești mândră.
   R:Poezia mea preferată este " Mama-primul meu cuvânt". Despre celelalte poezii voi lăsa cititorii să aprecieze sau să critice. Sunt deschisă la orice dialog.

8. Dintre o carte scrisă de un autor român și una scrisă de un autor străin pe care o alegi?
   R:Autorii români. Sunt mulți și sunt buni. Din nefericire, literatura română, nu este apreciată. Cred că ar trebui descoperită și tradusă în cât mai multe limbi pentru că este una din cele mai mari literaturi ale lumii.

9. Marea sau muntele?
    R:Iubesc marea pentru soare, căldură și pentru apusurile sângerii, dar înclin mai mult spre munte pentru că nimic nu egalează apa lacurilor reci,  drumul prin pădure și priveliștea care îți oprește respirația și îți oferă acea liniște sufletească, acea pace interioară...

10. Care este cartea ce ți-a marcat copilăria?
   

R:" Nu mă tem nici de zâmbetul tău, deci nu mă tem de nimic.
 Sunt cea mai mică fată a lumii între rândunelele ei, fiindcă mă înfășor în întregul ei necunoscut.
 Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să mă strige și nu știe unde.
Sunt între cele patru zări: răspântia lor."
(Ionel Teodoreanu - Lorelei)



Să o cunoaștem mai bine pe autoarea cărții "Dincolo de cuvinte"

                                              Dincolo de cuvinte                                                                     ...