luni, 11 septembrie 2017

Recenzie "Capacana paianjenului" de Andrada Cosmina Posedaru



Descriere:
Ca medic legist ai o viata destul de fascinanta mai ales atunci cand trebuie sa faci si munca de investigator.Uneori insa si cele mai stralucite minti cad in capcana.Si cu cat victima este mai greu de prins cu atat este mai apetisanta.


Despre autoare:
 Nu sunt foarte multe de zis despre mine. Am 20 de ani şi de când mă ştiu am o imaginaţie hiperactivă. Abia în liceu am folosit-o la adevărata ei valoare reuşind să duc la bun sfârşit primul meu proiect "Ochiul Pisicii". De atunci scrisul a devenit o a doua natură pentru mine şi acum pot spune că asta este calea mea în viaţă.

Vreau să pun bazele unei noi lumi în acest univers al creaţiei şi aştept cu nerăbdare să lărgesc orizonturile micii mele nebuloase.

Timpul liber mi-l petrec alături de logodnicul meu şi de cele 3 pisici, fetele mele pline de personalitate: Nox cea independentă, Sheba regina şotiilor şi Ghost mâncăcioasa alintată, care îmi fac viaţă amuzantă. Alte activităţi care mă definesc sunt cititul, admiratul şi plimbările lungi în natură şi ca orice altă tânăra sunt la zi cu noutăţile lumii virtuale.

Sper că vă veţi bucura de micile călătorii în lumea mea pe care vi le oferă cărţile şi aştept cu nerăbdare părerile şi impresiile voastre!


RECENZIE: 

Am primit de la autoare cărticica “Capcana painajenului” pe care am reușit să o termin intr-un timp record.Dupa cum bine știți eu ador genul politist, thriller, deci carti cu, crime si politisitii, detectivii.
Cărticica a fost foarte usor de citit chiar, dacă scrisul este micuț, avand doar, 89 de pagini am devorat- o pur si simplu.

Medicul legist, personajul principal în acest roman, Kai Wolf încearcă să rezolve niște cazuri aparent banale de sinucidere care, pe parcursul cercetarilor devin crime în toata regula.Mie una cartea, romanul, dar sincer nu il pot numi roman, ci o carte de proză scurtă avand mai multe crime rezolvate, foarte repede de Kai si echipa lui de “bufoni” sau “trupa de soc” cum îi numește el.

Nu sunt nici dezamagită, nici nu pot spune wow pentru că, cartea este destul de bunicică pentru ,cineva la inceput de cariera, totuși mai este de lucrat, adica eu mi-am dat seama la unele dintre crime, la majoritatea de fapt cine a comis acea crimă, au fost prea scurte si criminalul dezvaluit tot așa pe repede înainte.Totuși, la final nu mă așteptam, de asta spun ca este o carte destul de bună.

Apreciez autorii care nu se tem să publice și nu se lasă bătuți dupa o recenzie nu tocmai perfectă.
Vă recomand sa citiți această carticică, fiind per total o carte destul de buna si usor de citit, pe care împatimiti ai genului o sa o îndrageasca pentru ca, autoarea are niste ideei bune dar nu sunt înca dezvoltate complet.
Îi apreciez curajul si, sper sa vad pe parcurs acel autor bun la care mă astept.
Îi multumesc din nou autoarei pentru bunatate, timpul acordat si dedicatie.

                                                         Cartea primeste de la mine:
 

                                                                    Cartile autoarei






 More addition:
 Un caz aparent simplu se complica atunci cand o disparitie se transforma intr-o crima.Un detectiv nonconformist impreuna cu o jurnalista feroce merg pe urmele criminalului si se amesteca fara sa vrea intr-un mister periculos.Cine poate stii unde se afla cu adevarat Ochiul Pisicii…




 Viata Ariei se schimba atunci cand fiecare miscare a sa este urmarita de catre o umbra a noptii.Suferinta ei ii creeaza placere iar dorinta de a o controla este un pericol pe care necunoscutul si-l asuma.Un final fericit sau o tragedie?Parcurgeti povestea alaturi de Aria si aflati unde se ascunde cu adevarat intunericul din oameni.





 Ca medic legist ai o viata destul de fascinanta mai ales atunci cand trebuie sa faci si munca de investigator.Uneori insa si cele mai stralucite minti cad in capcana.Si cu cat victima este mai greu de prins cu atat este mai apetisanta.



4 comentarii:

  1. Ok, sper sa nu-mi o iei în nume de rău, dar recenzia această are nevoie de editare. Urgent!
    As aprecia, atunci când citesc o recenzie, ca aceasta a fie scrisă corect (atât din punctul de vedere al gramaticii, cât și din cel al punctuației).
    În recenzia de fata, ca să fiu sinceră, sunt multe virgule lipsa (pe mine, una, mă cam deranjează lucrul acesta). Asta ca să nu mai zic de cratimele lipsa (e drept că e folosit spațiul în locul lor, dar totuși... ).
    Sper sa nu înjuri foarte tare, dar asta este părerea mea.
    Cu siguranță că odată cu trecerea timpului recenziile vor deveni mai bune.
    Si nu sunt absurdă, si eu greșesc când vine vorba de virgule, dar încerc, pe cât posibil, să mă corectez.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mereu am acceptat și părerile bune și pe cele mai puțin bune.O să încerc sa corectez tot ce nu este în regulă.Vă mulțumesc pentru atenționare și pentru părere.

      Ștergere

Să o cunoaștem mai bine pe autoarea cărții "Dincolo de cuvinte"

                                              Dincolo de cuvinte                                                                     ...