Follow by Email

sâmbătă, 24 iunie 2017

Interviu!!

Autoarea :Sabina Burdujan mi a oferit un interviu despre nuvela "Suflet pierdut" dar nu numai.
#H Tin sa ii multumesc autoarei pentru timpul acordat si pentru acest minunat interviu.Sper sa va placa si voua ce a iesit.😊

1.   Ce consideri că ar trebui să știm despre tine?
Am 26 ani, sunt născută în zodia leu și dacă vrei să-mi cunoști caracterul e suficient să citești caracteristicile acestui semn zodiacal. Așadar, sunt o fire directă și sinceră, căreia îi place singurătatea și liniștea la fel de mult precum găștile rebele și muzica la volum maxim. Trăiesc aici și acum, dar cu un viitor bine schițat. E ușor să mă cucerești și e greu să mă convingi. Iubesc spontaneitatea, dar în același timp încerc să planific fiecare pas și niciodată nu mă despart de agenda mea. Apreciez oamenii neobișnuiți, complicați și stranii și leg ușor prietenii. Am super puterea de a lăsa și lupul sătul, și oaia întreagă . Sunt o apărătoare a ființelor mai vulnerabile și sufăr mult când dezămăgesc pe cineva.

2.   O calitate și un defect care te reprezintă.
În cazul meu, e una și aceeași. Sunt o perfecționistă. Chiar dacă uneori acest avantaj=defect mă ajută să-mi construiesc viața frumos, util și chibzuit, alteori perfecționismul meu distruge tot ce am realizat de ani buni. Când adopți atitudinea unui perfecționist, fii pregătit că unii te vor antipatiza, iar alții te vor adora. Poziția de mijloc e pur și simplu inexistentă.

3.   De cât timp scrii și ce te inspiră?
Scriu încă din adolescență. Pe atunci pasiunea mea erau poeziile lirice și aforismele. Mă bucur că propriile mele citate au devenit punct de reper și pentru alții. Mă inspira și atunci și acum doar entuziasmul meu. Am nevoie de o scânteie, de o sugestie tangențială – și imediat mi se aprinde becul “inspirației”.

4.    În câteva cuvinte descrie cartea ta
Nuvela „Suflet pierdut” prezintă adevăruri dureroase și un scenariu cumplit al realității zilelor noastre, fiind vorba despre terorism. Istoria unei iubiri necondiționate, dintre o creștină și un musulman, care cere sacrificii, apoi distruge totul în cale, precum o tornadă. Astfel, protagonista nuvelei trăiește dilema alegerii: a denunța sau a tăcea? A iubi sau a urî? A ierta sau a provoca? Abia la final descoperi cine a câștigat duelul rațiune-inimă.

5.   Ce cărți/autori îți plac și de ce?
Ultima mea pasiune au fost cele 5 cărți ale lui Arthur Conan Doyle cu povestirile despre Sherlock Holmes, detectivele făcând parte din topul preferințelor mele. Momentan citesc biografia enigmaticei vedete - Marilyn Monroe, scrisă de J. Randy Taraborelli. Și fiindcă sunt atrasă de mistică, îmi place mult și cartea lui Goethe – “Suferințele tânărului Werther”, în special istoria din spatele acestei lucrări și influența pe care o avuse în societate.

6.   Un sfat pentru cei la început de drum.
Le doresc mult curaj pentru primul pas, pentru că al doilea va veni de la sine. Să nu se lase influentați de părarea altora și să constientizeze faptul că nu vor fi neapărat pe placul tuturor.

7.   Un gând pentru cei ce te citesc.
Vă urez să fiți împliniți. Să aveți fericirea voastră, nu a vecinilor. Să faceți ceea ce vă place, să vă alimentați mereu pofta de viață. Să înțelegeți că, până la urmă, contează doar calitatea existenței voastre. Faceți lucruri frumoase, nu defăimați pe nimeni, zâmbiți mult și trăiți clipa!

          Mulțumesc pentru interviu!







12 comentarii:

  1. Chiar o să vreau să citesc cartea acestei autoare numai pentru că interviul a fost aşa de cuprinzător şi fain realizat, că m-a captat întru totul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multu pitic!!Sa imi spui parerea ta atunci cand o sa o citsti.

      Ștergere
  2. se pare ca am multe lucruri in comun cu autoarea, printre care faptul ca suntem fani Sherlock Holmes. daca il place si Robert Downey Jr., trebuie neaparat sa ne imprietenim. :)) foarte dragut interviul! felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. Un interviu foarte frumos si mi-ar placea sa am ocazia sa citesc si eu nuvela"Suflet pierdut", pentru ca descrierea facuta de autoare ma atrage.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult!<3
      Daca o sa cumparati cartea si o cititi astept parerea dumneavoastra sunt curioasa.

      Ștergere
  4. Nu am mai auzit de această carte, dar imi place foarte mult interviul, îmi place cum se descrie autoarea, de asemenea îmi place și cum descrie cartea, sper sa am ocazia s-o citesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc tare mult!<3
      Iti doresc sa ajungi sa cumperi toate cartile dorite!<3<3

      Ștergere
  5. Czetz Mihaela Simona26 iulie 2017, 00:15

    Pare interesanta cartea, la fel si autoarea ei. Mi-ar placea sa am ocazia sa-i citesc cartea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Autoarea pare foarte draguta si o fire sociabiala. Nu mai auzisem se ea pana sa citesc aceste interviu interesant. Cred ca o sacumpar o carte scrisa de ea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesccc multtt ma bucur ca iti place interviul.Sa imi spui atunci cand citesti ceva de la autoare ce parere ti a lasat.<3

      Ștergere

Colecția mea de semne de carte

        A m tot văzut/făcut tag-uri cu/și despre cărți, așa că am zis să postez și colecția de semne de carte.Cei drept până să fac ...